Description:Emilia și sora ei geamănă, Vittoria, sunt streghe, vrăjitoare care trăiesc în secret printre oameni, încercând din răsputeri să treacă neobservate și evitând astfel să fie persecutate. Într-o noapte, Vittoria nu ajunge să servească cina la renumitul restaurant sicilian al familiei. La scurt timp după, Emilia găsește corpul iubitei sale surori profanat într-un mod barbar. Cu sufletul bucăți, pornește pe urmele celui care i-a ucis geamăna, dornică să-i răzbune cu orice preț moartea, chiar dacă asta înseamnă să recurgă la magia neagră, care a fost de mult interzisă. Apoi Emilia îl întâlnește pe Wrath, unul dintre prinții conducători ai Iadului, în privința căruia însă a fost avertizată încă din copilărie. Wrath pretinde că este de partea Emiliei și că a fost însărcinat de stăpânul său să rezolve misterul crimelor în serie care tulbură insula. Totuși, când vine vorba de cei Malefici, nimic nu este așa cum pare…We have made it easy for you to find a PDF Ebooks without any digging. And by having access to our ebooks online or by storing it on your computer, you have convenient answers with Regatul celor Malefici (Kingdom of the Wicked, #1). To get started finding Regatul celor Malefici (Kingdom of the Wicked, #1), you are right to find our website which has a comprehensive collection of manuals listed. Our library is the biggest of these that have literally hundreds of thousands of different products represented.
Pages
432
Format
PDF, EPUB & Kindle Edition
Publisher
Leda Edge
Release
2022
ISBN
6069740211
Regatul celor Malefici (Kingdom of the Wicked, #1)
Description: Emilia și sora ei geamănă, Vittoria, sunt streghe, vrăjitoare care trăiesc în secret printre oameni, încercând din răsputeri să treacă neobservate și evitând astfel să fie persecutate. Într-o noapte, Vittoria nu ajunge să servească cina la renumitul restaurant sicilian al familiei. La scurt timp după, Emilia găsește corpul iubitei sale surori profanat într-un mod barbar. Cu sufletul bucăți, pornește pe urmele celui care i-a ucis geamăna, dornică să-i răzbune cu orice preț moartea, chiar dacă asta înseamnă să recurgă la magia neagră, care a fost de mult interzisă. Apoi Emilia îl întâlnește pe Wrath, unul dintre prinții conducători ai Iadului, în privința căruia însă a fost avertizată încă din copilărie. Wrath pretinde că este de partea Emiliei și că a fost însărcinat de stăpânul său să rezolve misterul crimelor în serie care tulbură insula. Totuși, când vine vorba de cei Malefici, nimic nu este așa cum pare…We have made it easy for you to find a PDF Ebooks without any digging. And by having access to our ebooks online or by storing it on your computer, you have convenient answers with Regatul celor Malefici (Kingdom of the Wicked, #1). To get started finding Regatul celor Malefici (Kingdom of the Wicked, #1), you are right to find our website which has a comprehensive collection of manuals listed. Our library is the biggest of these that have literally hundreds of thousands of different products represented.